Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 04.02.2009
Tematica: discursul vis a vis de autonomie
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Mediafax
Titlul articolului: Geoană: M-am convins că UDMR nu trebuie să fie la guvernare
Acces online: https://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul/geoana-m-am-convins-ca-udmr-nu-trebuie-sa-fie-la-guvernare-403045.html


Preşedintele PSD, Mircea Geoană, l-a criticat, astăzi, pe preşedintele UDMR, Marko Bela, susţinând că decizia social-democraţilor de a nu accepta Uniunea la guvernare a fost justă.

"Ascultându-l pe domnul preşedinte Marko Bela spunând că România nu e un stat unitar sau nu ar trebui să fie, vreau să spun că sunt şi mai convins de justeţea deciziei PSD", a declarat Mircea Geoană, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca.
El a afirmat că o astfel de atitudine nu poate fi tolerată. "Poate că aici, la Cluj, PD-L, împreună cu UDMR, doresc să facă casă bună în continuare - problema lor, dar, din punctul meu de vedere, este de neacceptat ca o astfel de atitudine să fie tolerată într-o ţară şi într-un oraş care au dat dovadă de deschidere şi toleranţă", a adăugat Mircea Geoană. Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat marţi că România este doar conform Constituţiei stat naţional, deoarece în realitate acest lucru nu mai este valabil demult. Liderul UDMR a comentat declaraţia făcută la Budapesta de preşedintele Traian Băsescu, potrivit căreia România nu va acorda niciodată autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc. Opinia preşedintelui Traian Băsescu privind autonomia teritorială şi drepturile colective era cunoscută, dar la Budapesta ea a fost formulată mult mai dur şi mai puţin diplomatic faţă de trecut, a spus Marko Bela, care a mai adăugat că în politică nu se obişnuieşte să se spună 'niciodată'.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.